Tips&tricks: cum să alegi ușor cel mai bun coș de fum pentru locuința ta?

Să alegi o soluție optimă pentru sistemul de încălzire din locuința personală poate fi o reală provocare atunci când nu știi cel puțin câteva elemente tehnice.

De exemplu, dacă folosești surse de căldură pe bază de lemne, de brichete ori de peleți, ai nevoie și de un cos de fum inox 6m. Cu ajutorul acestuia elimini repede și eficient fumul produs în timpul arderii, dar și noxele. Rândurile de mai jos îți vin în ajutor, iar astfel descoperi care sunt principalele lucruri, pe care să le știi când îți începi sesiunea de shopping.

Alege cel mai bun cos de fum inox 6m în funcție de diametru

Primul lucru, pe care este bine să îl pui în balanță este referitor la diametrul coșului de fum. De ce? El trebuie să fie în concordanță cu sursa de căldură. Cu cât aceasta este mai generoasă, cu atât și diametrul coșului de fum trebuie să fie mai mare, pentru a putea să dirijeze spre exterior cât mai repede fumul produs în timpul arderii.

Înălțimea optimă

De asemenea, verifică și ce înălțime ar trebui să aibă coșul de fum. În acest sens, înălțimea casei este importantă, pentru că fumul trebuie să ajungă cât mai repede în exterior după ce este produs. Doar astfel te vei bucura de un mediu curat și sănătos împreună cu întreaga familie.

Din ce material poate fi realizat coșul de fum, pe care îl alegi?

Varietatea produselor din care poate fi realizat coșul de fum, pe care îl alegi este un alt aspect, pe care e bine să îl pui în balanță. Mai exact, poți să te orientezi către:

•           un coș din cărămidă- este cel mai vechi model de pe piață, care se folosește încă de acum aproximativ un secol;

•           un coș ceramic – dacă vrei să împletești utilul cu plăcutul, alege un coș ceramic eficient, care îți aduce și un plus de stil locuinței personale;

•           un coș din inox – acest model este unul de ultimă generație, pe care îți va fi ușor să îl folosești, dar și să îl întreții. Inoxul este versatil și nu permite depunerea în interior a impurităților, ceea ce înseamnă că vei beneficia de un aer curat în interior mai multă vreme.

Comandă direct de pe Internet coșul pe care ți-l dorești

Astăzi nu mai este obligatoriu să te plimbi prin magazinele fizice, de regulă aglomerate, pentru a găsi produsele pe care ți le dorești. Coșul de fum nu face excepție în acest sens. Online găsești o varietate de modele deosebite, eficiente și simplu de întreținut, pe care le poți comanda foarte ușor. Tot ce trebuie să faci este să citești atent descrierea fiecărui coș în parte, iar apoi să iei o decizie și să îți plasezi comanda.

Cere ajutor pentru montaj

Atunci când trebuie să montezi propriu-zis coșul de fum, cere sprijinul unor experți în domeniu. Doar astfel ai garanția unui montaj de calitate pe termen lung!

Folosește CosuriFum.ro și descoperi online produse de top! Cele mai bune cosuri de fum ieftine îți sunt prezentate aici, pentru ca astfel să ai parte de o locuință eficientă termic, dar și energetic. Nu te opri la prima variantă pe care o găsești, ci alocă-ți timp să studiezi cât mai multe modele, înainte de a lua o decizie!

Date de contact:

Email: office@cosurifum.ro

Telefon: +4 0763 687 665 / +4 0784 292 820 / +4 0721 280 587 / +4 031 816 92 86

Photo Cybersecurity concept

Importanța Securității în Spațiul Cibernetic

Cauți idei bune de afaceri? Investește în energie verde!