Narcisa Lecușanu candidează din nou pentru Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal!

Narcisa Lecușanu, apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României, candidează a doua oară pentru Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal! Asta după ce, la alegerile din 2017, a obținut cel mai mare număr de voturi – 110, devansându-i pe Frantisek Taborsky (Cehia) și Bogdan Wenta (Polonia), ultimul fost selecționer al naționalei țării sale. Narcisa Lecușanu a devenit atunci a doua persoană în istoria României care prinde o astfel de poziție la nivel mondial, după  marele Ioan Kunst Ghermănescu.

„În curând, voi merge la Basel pentru Congresul IHF. Acolo, pe 6-7 noiembrie 2021, familia handbalului mondial își va alege reprezentanții pentru următorii 4 ani. Din păcate, pandemia nu ne permite întâlnirea fizică cu toți membrii Federațiilor Naționale, însă ne adaptăm și de această dată, așa cum am reușit și în ultimul an și jumătate”, declară Narcisa Lecușanu.

La fel ca în 2017, numele „NARCISA LECUȘANU” apare din nou pe lista candidaților pentru Comitetul Executiv IHF.

Timp de 4 ani, Narcisa Lecușanu a fost membru in Comitetul Executiv IHF.

„4 ani în care am condus, alături de o echipă extraordinară, Federația Internațională de Handbal, sub conducerea Președintelui Dr. Hassan Moustafa. 4 ani plini de experiență, de muncă frumoasă și presărați cu provocări, în contextul unei pandemii care a schimbat totul, dar nu și dorința profesioniștilor de a face PERFORMANȚĂ”, adaugă ea.

Născută la Bacău pe 14 septembrie 1976, Narcisa Lecușanu și-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obținute se numără cel de campioană mondială de tineret cu naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), multiplă campioană națională în țări precum Macedonia, Germania, Danemarca și România, câștigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formația Ikast Bording Elitte Handbal/Danemarca & Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) și finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010). A reușit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, și 302 goluri pentru naționala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi.

„Îmi doresc din suflet să fiu realeasă pentru că am experiență și pot contribui la dezvoltarea proiectelor mărețe ce vor urma. În cursa pentru cele două locuri de membru al Comitetului Executiv IHF sunt 7 persoane, o concurență acerbă, mai mare decât acum 4 ani, însă asta nu poate decât să mă bucure. Întotdeauna mi-a plăcut competiția și nu mă voi da la o parte niciodată, atâta timp cât voi considera că am posibilitatea să contribui la dezvoltarea handbalului mondial”, încheie Narcisa Lecușanu.

AllmaDesign – Agentia de Web Design si Cum te Ajuta cu Creare Site Prezentare, Magazin Online si Optimizare SEO

AllmaDesign: Agenția SEO din Craiova care Transformă Afacerile Tale Online